Fluturele
Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.
Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură excepțional de mică.
După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a confecționat tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a creat milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat porțiunea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.
Dar trupul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în absolut orice clipă să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Nicicând nu a fost în stare să zboare.
Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor degrabă ce va reuşi să se elibereze din cocon.
Asemeni fluturelui, şi noi trebuie de multe ori să ne zbatem în viaţă pentru a ne câştiga libertatea şi a ne putea lua zborul. Oricât de greu pare a fi uneori, nu te lăsa copleşit(ă), focalizeză-te pe ceva pozitiv, găseşte-ţi un motiv pentru care să te lupţi în continuare şi să nu te dai bătut(ă).



Povestea supei din piatră
Cu mulţi ani în urmă, 3 soldaţi înfometaţi şi obosiţi de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Ţăranii de aici abia supravieţuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace şi a multor ani de război. S-au adunat repede în piaţa satului să-i întâmpine pe soldaţi însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic şi că sunt muritori de foame.
Soldaţii au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului. Primul soldat le-a spus: “Pământul vostru sărăcit v-a lăsat excluzând nimic de oferit, dar vă vom împărtăşi noi din puţinul pe care îl avem: Secretul cu ajutorul căruia poţi face supă din pietre.”
Bineînţeles că ţăranii au fost intrigaţi de spusele soldatului. Au aprins focul şi au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Soldaţii au aruncat în apă trei pietricele.
“Aceasta va fi o supă foarte bună”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunată”. În acel moment o ţărancă s-a ridicat şi a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva.” S-a întors repede şi a mai adus şi un şorţ de bucătărie, un pătrunjel şi o gulie. În timp ce astea au fost puse la fiert şi altor ţărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă şi smântână. Până să fie gata supa, a mai apărut şi o geam de vin.
Tot satul împreună de cei trei soldaţi s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult.
Dimineaţa când cei trei soldaţi s-au trezit, toţi sătenii stăteau în faţa lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine şi brânză. “Ne-aţi împărtăşit cel mai mare secret, acela de a face supă din pietre, a spus un ţăran soldaţilor, şi pentru aceasta nu vă vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors înspre mulţime şi a spus:
“Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărţind poţi face o mare sărbătoare.”
Povestea omului care se fura pe el însuşi
Emmanuel Ninger este numele eroului povestirii noastre. Era un artist tare talentat.
Obişnuia să îşi cumpere cele necesare de la un magazin al cărui patron îl cunoştea bine. Într-una din zile, domnul Ninger şi-a plătit cumpărăturile cu o bancnotă de 20 Usd. Patronul magazinului i-a acceptat banii şi i-a pus în sertarul casei de marcat. Totuşi acesta a remarcat că s-a murdărit pe degete cu cerneală. A devenit suspicios şi a anunţat poliţia.
Poliţiştii au obţinut un mandat de percheziţie a casei lui Emmanuel Ninger. În podul acesteia au găsit instrumente de reproducere a bancnotei de 20 Usd. Au găsit şi 3 portrete pictate de d-l Ninger. Erau deosebite.
De fapt, dacă stai să te gândeşti, trebuia să aibă talent ca să poată imită bancnotele. A reuşit să păcălească o mulţime de persoane până în ziua ghinionistă în care patronul acelui magazin a observat cerneala de pe degete.
După arestarea sa, cele 3 tablouri s-au vândut la o licitaţie publică cu 5.000 usd fiecare. Culmea e că practic i-a luat aproape aceeaşi perioadă de timp pentru a picta bancnota de 20 usd cât i-a fost necesar pentru pictarea unui tablou de 5.000 usd.

Morala:
De numeroase ori nu avem o părere bună despre noi. Nu realizăm care ne sunt talentele şi aptitudinile sau nu ştim să le valorificăm în folosul nostru şi al altora. Ajungem să ne furăm pe noi înşine încercând să găsim scurtături care să ne ducă mai repede la rezultatele dorite, facem compromisuri, înşelăm. S-ar putea ca pe termen limitat să ne meargă bine, dar cu siguranţă pe termen lung se va întoarce împotriva noastră.

O gustare cu Dumnezeu
Referitor la subiectul atins de Carmen, într-adevăr este foarte greu să recunoşti susținerea perfect pentru că acesta îmbracă înfățișări atât de diversificate, se întruchipează într-un număr atât de mare de lucruri aparent nesimnificative şi mărunte, încât nu poţi să faci diferenţa dacă este doar o simplă întâmplare sau este chiar ceva trimis de acolo de sus.
Pentru a susţine ideea că “mâna divină” e întotdeauna prezentă, şi mai ales acolo unde ne aşteptăm cel mai puţin, vă invit să lecturaţi următoarea povestioară, care începe aşa:
A fost odată un băieţel care a dorit deosebit de mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia cumplit de bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din îndată ce în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de nemaivăzut şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Scutit de nici o ezitare şi privat de nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, minus să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut dărui înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei umplută de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai elegant zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi cândva ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”

Morala:
Prea des subapreciem tăria unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi deosebită sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.


Povestea căţeluşului şchiop
În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”
Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.70 $ … şi apoi întreabă: “Aş putea vedea căţeluşii?”
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă: “De ce căţeluşul astă şchioapătă ?” Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa! “Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu plăcere în glas. “Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat şi a răspuns: “Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”
“Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări ca de exemplu ceilalţi!”
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
“Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are trebuință de cineva care să-l înţeleagă!”
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului: “Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa ca de pildă tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”

Morala:
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar!

Magicianul
Houdini a fost cel mai mare magician al timpului său. El a fost şi un legendar spărgător de lacăte . Susţinea că poate evada din orice celulă din lume în mai puţin de o oră.
Într-un mic oraş din Marea Britanie a fost construită o închisoare nouă, iar Houdini a fost provocat să încerce să evadeze. Cum acestuia îi plăceau şi provocările şi banii, a acceptat propunerea.
Când a sosit ziua cea mare, o mulţime de oameni şi reprezentanţi media se aflau la faţa locului. Houdini a păşit încrezător în celulă şi uşa a fost închisă. Şi-a dat grabnic jos haina şi s-a apucat de treabă. Îşi ascunsese în curea o bucată de oţel maleabil şi dur, îndelungă de 25 de centimentri, pe care apoi a folosit-o pentru a încerca să deschidă încuietoarea.
După 30 de momente convingerea i-a dispărut. Pe urmă o oră era scăldat în transpiraţie. Ulterior 2 ore Houdini pur şi simplu s-a prăbuşit peste uşă, care s-a deschis imediat. De fapt uşa nu fusese niciodată închisă decât în imaginaţia marelui magician.
Morala
Uşa nu a fost închisă decât în mintea lui Houdini, dar acesta a acţionat ca şi cum ar fi avut de învins o mie de lăcate. Aidoma lui Houdini, şi noi suntem prizonierii propriei minţi.
Pentru a evada din “închisoarea mentală”, trebuie mai întâi să realizăm şi să acceptăm acest lucru şi apoi să găsim căi prin care să ne eliberăm.


De ce nu suntem fericiţi?
Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.
Această femeie era mai mereu tristă. Văzând﷓o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat﷓o:
- Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?
Femeia îi răspunse:
- Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?
Peste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima prietenei căci ea tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:
- Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată?
Femeia îi răspunse:
- Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă?
- Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi﷓ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. îndată ce plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.”
„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”
Fiecare zi trăită e o zi deosebită
Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.
Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie întâia dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.

Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea lipsit de să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi confecționat soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o mărime îndeajuns de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar asigură râsete şi veselie vieţilor noastre. Şi în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.



Noroc sau Ghinion
Trăia odată într-un sat un bătrân extraordinar de sărac. El avea însă un cal extrem frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:
“Pentru mine acest cal nu este un modest animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”
Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.
Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.”
“Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?”
Toţi au râs de el. După 15 zile însş calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
“Ce mai noroc!” strigară sătenii.
Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.
“Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, privat de susținerea fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”
“Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul.
După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat în raport cu piciorului său rupt.
“Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost dusâşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi aproape tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”
Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate şti?”

Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim nicicând ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă va fi mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mai fericiţi.
Christian H. Godefroy - http://www.club-positif.com
“Ţine minte că fericirea nu depinde de ce eşti sau de ce ai, ci doar de ceea ce gândeşti.” - Dale Carnegie
“Mulţumirea aduce fericire chiar şi săracului, nemulţumirea aduce sărăcie chiar şi bogatului” - Confucius
Categorii: Povestiri cu tâlc

Fiecare zi trăită e o zi deosebită
Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.
Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de înfășurat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această îmbrăcăminte prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria alături celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.

Sunt foarte frumoase aceste povestiri.Felicitari!

It's much esiear to understand when you put it that way!

You are simply awesome